Arhitectură deschisă – acces la un univers investiţional larg

Pieţele financiare sunt în continuă mişcare, creând oportunităţi pe care dorim să le fructificăm în avantajul dumneavoastră, atât pe plan intern cât şi pe plan extern. Oferim astfel o gamă variată de instrumente financiare, administrate de specialiştii din grup, dar şi de alţi parteneri externi atent selectionaţi. Dacă există solicitări punctuale din partea clienţilor noştri, suntem pregătiţi să structurăm produse investiţionale personalizate care să corespundă aşteptărilor acestora asupra pieţelor financiare.

Suntem deschişi faţă de solicitări dintre cele mai diverse, de la instrumente financiare conservatoare până la cele mai dinamice, diversificate în funcţie de sector, regiune sau monedă. Bancherii personali vă vor prezenta viziunea noastră asupra fiecărei soluţii financiare în parte şi vor analiza împreună cu dumneavoastră cele mai potrivite structuri de portofoliu.

Toate acestea prin accesarea întregului univers investiţional şi prin selectarea celor mai bune soluţii.